Cagliari nu a mai câştigat cu Juventus de aproape 10 ani

de Ionuţ Tătaru

Cagliari are două victorii consecutive şi 3 în ultimele 4 etape, iar rezultatele recente i-au ajutat pe sarzi să ajungă într-o poziţie confortabilă, în lupta pentru evitarea retrogradării. Însă pentru formaţia lui Rolando Maran urmează testul cu Juventus, marţi, de la ora 22:00, pe teren propriu.

CAGLIARI ARE 3 VICTORII LA RÂND ACASĂ

Cagliari aşteaptă liderul cu un moral excelent. În etapa trecută a obţinut cel mai clar succes stagional, 3-0 pe terenul lui Chievo, iar în precedentele 3 partide de pe teren propriu, cu Parma, Inter şi Fiorentina, a reuşit să ia toate punctele. S-a impus de fiecare dată cu 2-1.

Însă sarzii nu au mai câştigat în faţa lui Juventus din noiembrie 2009, atunci când duelul dintre cele două echipe s-a terminat 2-0. De atunci, torinezii au luat mereu toate punctele în Sardinia: 7 victorii consecutive.

MOISE KEAN, SALVATORUL LUI JUVE

În absenţa lui Cristiano Ronaldo, accidentat, campioana a fost salvată în meciul cu Empoli, din etapa trecută, de tânărul Moise Kean. Intrat pe teren în repriza a doua, atacantul de 19 ani a marcat golul prin care echipa lui Max Allegri s-a impus greu, scor 1-0. E cel mai tânăr jucător care ajunge la 8 goluri în Serie A, de la Mario Balotelli, care avea 18 ani şi 242 de zile când a reuşit această performanţă.

De altfel, nu e ceva neobişnuit ca noua senzaţie a bianconerilor să stabilească recorduri de precocitate. Este primul jucător născut în anul 2000 care a debutat în Serie A, care a marcat în Serie A, care a debutat în Liga Campionilor, care a marcat pentru Italia U21 şi pentru echipa mare a Italiei.

„Sunt mereu pregătit să bat noi recorduri”, a promis Kean. Allegri încearcă să-l ţină cu picioarele pe pământ: „Are calitate, dar încă are lucruri de îmbunătăţit. Mulţi jucători s-au pierdut pe parcurs”.

DYBALA, NOUL NUME DE PE LISTA INDISPONIBILILOR

Antrenorul lui Juventus nu se va putea baza nici pe Paulo Dybala, care a intrat pe lista indisponibililor, alături de Cuadrado, Barzagli, Douglas Costa şi Ronaldo. Argentinianul s-a accidentat chiar înaintea meciului cu Empoli. De la Cagliari lipsesc Klavan şi Castro, ambii cu probleme medicale.

CE MAI TREBUIE SĂ ŞTIM

Moise Kean a marcat 3 goluri în acest sezon de Serie A cu primele 3 şuturi
Împotriva lui Chievo, Cagliari a marcat 3 goluri în prima repriză a unui meci de Serie A pentru prima oară din mai 2017

ECHIPE PROBABILE

Cagliari: Cragno – Cacciatore, Pisacane, Ceppitelli, Pellegrini – Farago, Cigarini, Ioniţă – Barella – Joao Pedro, Pavoletti

Juventus: Szczesny – Cancelo, Rugani, Chiellini, Alex Sandro – Emre Can, Pjanic, Matuidi – Kean, Bernardeschi – Mandzukic

Sursa foto: Guliver / Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.