Brendan Rodgers debutează ca manager la Leicester, în partida cu Watford

Alexandru Matan in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Racing FC Union Luxemburg, contand pentru Liga Europa, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 19 iulie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

de Mihai Alexandru

Duminică, de la ora 14:00, Brendan Rodgers are primul meci în funcția de manager al lui Leicester, în etapa a 29-a din Premier League. Rodgers (46 de ani) a preluat frâiele clubului de la Claude Puel, demis după o serie slabă de rezultate. Acesta a antrenat-o în ultimele sezoane pe Celtic, în Scoția.

WATFORD ARE REZULTATE INCONSTANTE

Sub comanda interimarului Mike Stowell, Leicester a obținut un triumf important etapa trecută, 2-1 pe teren propriu cu Brighton. Astfel, „vulpile” au scăpat temporar de presiunea retrogradării, iar Leicester se află pe locul 11 (golaveraj 34-39).

În deplasările din acest sezon, alb-albaștrii au câștigat 5 meciuri din cele 14 disputate, aplicând de obicei o tactică bazată pe contraatacuri letale purtate de Demarai Gray și Jamie Vardy. Watford este pe locul 8 (golaveraj 39-40) și este una dintre cele mai inconstante echipe din Anglia.

SCORURI MARI ÎN PARTIDELE „VIESPILOR”

Acest lucru este ilustrat și de ultimele rezultate ale „viespilor” lui Javi Gracia: după succesul de la Cardiff, scor 5-1, Watford a pierdut pe terenul lui Liverpool, cu 0-5, în etapa intermediară de la mijlocul săptămânii.

Watford are doar 6 victorii în 13 partide disputate pe teren propriu în acest sezon și va înfrunta o formație foarte motivată să-și demonstreze capacitățile în fața noului manager. În tur a fost 2-0 pentru Leicester, pe teren propriu, iar „vulpile” din Midlands au câștigat trei din ultimele patru dueluri directe fără gol primit!

LEICESTER, AVANTAJATĂ DE „DIRECTE”

Înainte de victoria cu Brighton, alb-albaștrii au trecut printr-o serie de coșmar, care le-a adus eșecuri greu de digerat în fața lui Manchester United (0-1), Tottenham (1-3) și Crystal Palace (1-4).

Așteptăm un duel spectaculos, având în vedere că în 6 din ultimele 7 meciuri de campionat ale lui Leicester am asistat la cel puțin trei goluri marcate. Pe teren se vor afla mulți jucători ofensivi de valoare, în ambele tabere, ceea ce încurajează pariurile pe un meci spectaculos, în care remiza ajută doar oaspeții.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM

Leicester a marcat în fiecare din ultimele 19 partide directe cu Watford
În 6 din ultimele 7 dueluri directe scorul a fost deschis de Leicester
De la gazde lipsesc accidentații Britos și Kiko, iar de la oaspeți Albrighton și Amartey

Sursa foto: Guliver / Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.