Juventus – Atletico: italienii au nevoie de 3 goluri, dar nu au marcat contra echipei lui Simeone, în UCL

JEDDAH, SAUDI ARABIA - JANUARY 16: Cristiano Ronaldo of Juventus celebrates after scoring his sides first goal during the Italian Supercup match between Juventus and AC Milan at King Abdullah Sports City on January 16, 2019 in Jeddah, Saudi Arabia. (Photo by Claudio Villa/Getty Images for Lega Serie A)

de Ionuţ Tătaru

Învinsă în meciul tur de la Madrid, scor 0-2, Juventus are nevoie de cel puţin 3 goluri pentru a trece de Atletico şi a se califica în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Misiunea bianconerilor în meciul care se va disputa marţi, de la ora 22:00, se anunţă una teribilă. În precedentele trei întâlniri din UCL cu formaţia lui Diego Simeone, torinezii nu au marcat nici măcar o dată.

ALLEGRI, FORŢAT SĂ SCHIMBE SISTEMUL

Massimiliano Allegri nu poate pregăti o partidă crucială în cele mai bune condiţii. Tehnicianul liderului din Serie A nu se va putea baza pe Alex Sandro, suspendat, în timp ce Andrea Barzagli, Mattia De Sciglio şi Sami Khedira sunt out din motive medicale. În aceste condiţii, antrenorul livornez e forţat să schimbe sistemul şi să treacă la o apărare cu 3 fundaşi centrali, în timp ce Joao Cancelo şi Federico Bernardeschi vor juca pe cele două benzi.

PROBLEME DE LOT ŞI PENTRU SIMEONE

Nici “Cholo” nu e liniştit înaintea meciului de la Torino. Lucas Hernandez este accidentat, iar Diego Costa şi Thomas Partey, ambii avertizaţi la Madrid, vor sta din cauza cumului de cartonaşe. În plus, căpitanul Diego Godin, cel mai bun jucător din prima manşă şi autorul golului de 2-0, e incert, după o lovitură primită la piciorul drept, în timpul antrenamentului de joi.

JUVE NU A ÎNTORS VREODATĂ UN 0-2 ÎN DEPLASARE, ATLETI NU A FOST ELIMINATĂ DUPĂ 2-0 ACASĂ

Optimile actualei ediţii a Ligii Campionilor ne-au oferit deja două răsturnări de situaţie spectaculoase, la Madrid şi la Paris. Juventus vrea să urmeze exemplele Ajax şi Manchester United, deşi nu are tradiţia de partea sa.

Din cele 32 de ocazii în care a pierdut meciul tur în deplasare într-o dublă europeană, “Bătrâna Doamnă” a mers mai departe de doar 14 ori. Niciodată după ce a fost învinsă cu 2-0. De cealaltă parte, Atletico s-a calificat de 30 ori, din 37 de încercări, după ce a câştigat acasă în prima manşă. În cinci rânduri s-a impus cu 2-0 şi nu a fost eliminată vreodată până acum.

Mai mult decât atât, 81% dintre echipele care au câştigat cu 2-0 acasă în turul unei duble din Champions League au mers mai departe (13 din 16).

PRESA ITALIANĂ PUNE PRESIUNE PE ALLEGRI

Max Allegri este pus sub presiune de presa din Italia, care consideră că o eliminare a lui Juventus în această fază a Ligii Campionilor reprezintă “un faliment”. O opinie care are ca principal argument transferul lui Cristiano Ronaldo, făcut special pentru cucerirea trofeului. Tehnicianul se apără însă.

”În aceşti 4 ani şi jumătate, am muncit şi am avut mereu posibilitatea de a cuceri trofeul. Cu mine pe bancă, Juve a jucat mereu în optimi şi a ajuns în două finale, contra unor echipe importante. Dacă nu vom reuşi anul ăsta, vom încerca şi în următorul. S-au creat prea multe aşteptări, să joci în Liga Campionilor ar trebui să fie o bucurie.

Dacă vom fi eliminaţi de Atletico, nu e un faliment. Îmi amintesc că la primul meci din Ligă cu mine pe bancă, împotriva lui Malmo, multă lume era albă la faţă”, a declarat antrenorul campioanei Italiei.

CE MAI TREBUIE SĂ ŞTIM

Atletico e neînvinsă în UCL în faţa echipelor italiene, în mandatul lui Diego Simeone (5 victorii, două egaluri), şi a primit un singur gol
Ultima înfrângere suferită de Atletico în Italia s-a înregistrat acum mai mult de 7 ani, în sezonul 2011/12 din Europa League, 0-2 cu Udinese
Atletico nu a primit gol în ultimele 4 meciuri din Liga Campionilor şi are 5 victorii consecutive în toate competiţiile
Cristiano Ronaldo a marcat 22 de goluri împotriva lui Atletico, în perioada petrecută la Real Madrid

ECHIPE PROBABILE

Juventus: Szczesny – Caceres, Bonucci, Chiellini – Cancelo, Emre Can, Pjanic, Matuidi, Bernardesch -; Mandzukic, Ronaldo

Atletico: Oblak – Juanfran, Gimenez, Godin, Arias – Koke, Rodrigo, Saul, Lemar – Griezmann, Morata

Sursa foto: Guliver / Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.