Călărași – FCSB: investiție importantă a gazdelor, pentru cel mai important meci al anului!

Alexandru Matan in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Racing FC Union Luxemburg, contand pentru Liga Europa, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 19 iulie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Avancronicile tuturor meciurilor apar în premieră în Aplicația Superbet de mobil! Descarcă aici GRATUIT pentru iOS sau Android! PLUS: Streaming LIVE, statistici, notificări, cele mai bune cote și multe alte noutăți!

de Mihai Alexandru

Joi seară, de la ora 21:45, Dunărea Călărași va juca în premieră în nocturnă, într-un meci de pe teren propriu. Partida cu FCSB din optimile Cupei României reprezintă un motiv de sărbătoare la Călărași, iar fanii consideră meciul ca fiind cel mai important din istoria clubului! O calificare în sferturi ar confirma sezonul foarte bun al echipei lui Dan Alexa.

55.000 DE EURO PENTRU ÎNCHIRIEREA NOCTURNEI


Clubul Dunărea a decis să închirieze o instalație de nocturnă la partida cu FCSB, pentru a avea parte de o susținere cât mai numeroasă pe stadion. Investiția i-a costat pe dobrogeni 55.000 de euro, dar șefii speră să amortizeze o mare parte din costuri prin vânzarea biletelor: cel mai ieftin tichet costă 20 de RON, iar intrarea în tribuna acoperită costă 120 de RON.

Dacă va vinde toate cele 8.200 de bilete puse în vânzare, clubul din Călărași va avea încasări de aproximativ 45.000 de euro. Suporterii care au abonamente la partidele din Liga 1 vor putea intra la meciul cu FCSB fără să mai cumpere bilet joi seară.

FCSB ARE CEL MAI BUN ATAC DIN LIGA 1

Dunărea este pe locul 8 în Liga 1 și este mai aproape de play-off decât de retrogradare! Cu 16 puncte și golaveraj 12-13, trupa lui Dan Alexa vine după 4 remize consecutive în campionat, trei dintre acestea având același scor, 1-1 (cu Concordia, Voluntari și Dinamo). Etapa trecută, călărășenii au remizat acasă cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, după un meci anost.

FCSB este pe locul 2 în Liga 1 (golaveraj 27-14), la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, iar etapa trecută echipa lui Nicolae Dică s-a impus pe teren propriu în fața lui FC Voluntari, scor 2-1. Succesul a venit ca o gură de oxigen pentru roș-albaștri, care pierduseră precedentele două etape, în fața Universității Craiova (1-2) și a Concordiei Chiajna (0-1).

BUCUREȘTENII S-AU IMPUS ÎN SINGURUL DUEL DIRECT DE PÂNĂ ACUM

În singurul duel direct dintre FCSB și Dunărea Călărași, bucureștenii s-au impus cu 2-0, în etapa a 9-a a campionatului, scorul fiind stabilit încă de la pauză. Golurile înscrise de Man (‘8) și Florin Tănase (’45 – penalty) au decis partida disputată pe arena din Voluntari.

În acel meci, FCSB a avut posesia 65% din timp, dar raportul șuturilor pe poartă a fost echilibrat: 5-4. În lotul Dunării Călărași sunt 3 foști jucători ai roș-albaștrilor: Lungu, Pușcaș și Bourceanu. Ambele formații vor avea loturile complete la ora partidei.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM

FCSB are cel mai bun atac din Liga 1, cu 27 de goluri marcate în 13 etape
Dunărea Călărași are cele mai multe remize dintre echipele Ligii 1 – șapte la număr
În ultimele 6 mecuri ale Dunării Călărași s-au marcat de fiecare dată mai puțin de 3 goluri
FCSB a încasat cel puțin un gol în fiecare din ultimele sale 4 meciuri oficiale

ECHIPELE PROBABILE

Dunărea: Straton – Gligorov, Șeroni, Dobrosavlevici, Ispas – Pană, Bourceanu – A. Munteanu, Honciu, Cârnat – N’Diaye

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Filip, M. Roman – F. Teixeira, Zlatinski – Man, Moruțan, Fl. Coman – Gnohere

Sursa foto: sportpictures.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.