Aerostar – Farul: duel între antrenori de Liga 1, la retrogradarea în liga a treia

Alexandru Matan in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Racing FC Union Luxemburg, contand pentru Liga Europa, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 19 iulie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Avancronicile tuturor meciurilor apar în premieră în Aplicația Superbet de mobil! Descarcă aici GRATUIT pentru iOS sau Android! PLUS: Streaming LIVE, statistici, notificări, cele mai bune cote și multe alte noutăți!

de Albert Horvath

O vreme antrenori apreciați în Liga 1, Cristian Popovici și Petre Grigoraș se confruntă acum în eșalonul secund, la cârma a două echipe care se vor lupta în acest an pentru salvarea de la retrogradare. Aerostar și Farul se duelează sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 11:00, în etapa a 12-a din Liga 2.

Aerostar e pe locul 18, cu șapte puncte, iar Farul stă pe 15, cu nouă puncte.

MOLDOVENII, FĂRĂ GOL DE TREI ETAPE

În urmă cu patru etape, Aerostar oferea surpriza toamnei, trecând acasă cu 1-0 de FC Argeș, una dintre candidatele certe la promovare. Victoria cu piteștenii a avut un efect invers celui așteptat. Băcăuanii au pierdut toate cele trei meciuri care au urmat, fără să marcheze vreun gol, cu un golaveraj de 0-11: 0-5 la Ploiești, 0-3 acasă cu Mioveni și 0-3 la Daco-Getica.

Este drept, în ultimul eșec, cel de la București, elevii lui Cristian Popovici au rezistat până-n minutul 61, atunci când Daco-Getica a marcat dintr-un penalty ușor acordat.

GREU PENTRU ”CEL MAI TARE DIN ORAȘ”

Farul a consemnat o victorie și trei înfrângeri sub comanda lui Petre Grigoraș. Deși s-au întors pe stadionul din Constanța, ”alb-albaștrii” nu s-au regăsit, pierzând cu 0-3 contra Universității Cluj, chit că au evoluat din minutul 34 cu un om mai mult.
Apărarea dobrogenilor a fost din nou cea care a cedat ușor, ajungând la 16 goluri încasate în ultimele șase runde.

De altfel, cele două defensive sunt printre cele mai slabe din eșalonul secund. Farul a primit 26 de goluri, Aerostar, 25. Doar Brăila, cu 29 de goluri, are apărare mai modestă.

REVEDERE DUPĂ 12 ANI

Cei doi tehnicieni s-au întâlnit ultima dată în Liga 1 în 2006. Atunci, Grigoraș era la Oțelul și a învins cu 4-0 pe FCM Bacău, pregătită de Popovici.

Aerostar și Farul se întâlnesc în premieră.

Sursa foto: sportpictures.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.