Chapecoense. O poveste despre cum poți să supraviețuiești morții

CHAPECO, BRAZIL - DECEMBER 03: Relatives of the members of Brazilian team Chapecoense Real pay a tribute at the club's Arena Conda stadium in Chapeco, in the southern Brazilian state of Santa Catarina, on December 03, 2016. The players were killed in a plane accident in the Colombian mountains. Players of the Chapecoense team were among the 77 people on board the doomed flight that crashed into mountains in northwestern Colombia. Officials said just six people were thought to have survived, including three of the players. Chapecoense had risen from obscurity to make it to the Copa Sudamericana finals scheduled for Wednesday against Atletico Nacional of Colombia. (Photo by Buda Mendes/Getty Images)

Pe 28 noiembrie se împlinesc doi ani de la cea mai mare tragedie din istoria fotbalului brazilian. În 2016, clubul Chapecoense a pierdut 19 jucători, antrenorii și toți conducătorii, în urma unui accident aviatic ce putea fi evitat cu ușurință!

71 de persoane au murit atunci când avionul de linie LaMia Flight 2933 s-a prăbușit în Medellin, la doar 10 kilometri distanță de aeroport. Clubul Chapecoense se deplasa în Columbia pentru a juca prima manșă a finalei Copa Sudamericana, contra gazdelor de la Atletico Nacional. Era o premieră în istoria alb-verzilor! Dar partida nu a mai avut loc, fiindcă delegația braziliană nu a mai aterizat la destinație. Iar orășelul Chapeco, din sudul Braziliei, ce numără 166.000 de locuitori, își plânge și astăzi eroii dispăruți.

„M-am gândit să izbesc mașina de un stâlp ca să mor și eu. Durerea era prea mare”, își amintește Osmar Machado, tatăl fundașului Felipe Machado, care și-a pierdut viața în accidentul aviatic.

De ziua lui, când împlinea 66 de ani, Osmar Machado a primit telefonul fatidic în toiul nopții. A ignorat inițial apelul. „Am crezut că e un prieten pus pe glume, nu ar fi fost prima dată”. Dar sunetul strident al telefonului a continuat, până când bătrânul a ridicat receptorul. „Ai auzit ceva despre Felipe?”. Răspunsul lui Osmar a urmat calm: „Este în avion, cu echipa. Ajunge la Medellin în curând. De ce mă întrebi?”. Au urmat secunde de tăcere grea la capătul celălalt al firului. Tremurând, Machado a aruncat telefonul și a fugit spre televizor. Avea să rămână blocat în fața acestuia vreme de ore întregi. Avionul care transporta delegația lui Chapecoense se izbise de un deal în afara Medellinului.

Doar șase persoane au supraviețuit, din 77

Tentativa de aterizare de urgență a fost sortită eșecului, deoarece viteza aeronavei a fost imposibil de controlat. Iar impactul s-a dovedit fatal pentru majoritatea celor aflați la bord. O anchetă ulterioară a descoperit faptul că avionul rămăsese fără combustibil în timpul zborului. Iar asta deoarece șefii lui Chapecoense, în complicitate cu obscura firmă boliviană LaMia, au vrut să economiseasca bani printr-o alimentare sub limita optimă. Charterul transporta patru membri de echipaj, plus o delegație de 73 de persoane, printre care fotbaliști, antrenori, membri din staff, președinți, precum și 20 de jurnaliști apropiați clubului. Cel mai cunoscut fotbalist dintre cei decedați era Cleber Santana, care a jucat între 2007 și 2010 pentru Atletico Madrid. Era considerat cel mai bun și cel mai tehnic membru al echipei!

Messi și Aguero au călătorit cu același avion

În final, doar șase persoane au supraviețuit, printre care și trei componenți ai lotului: fundașul stânga Ruschel (aflat și astăzi în activitate), portarul de rezervă Follmann (care a avut un picior amputat în urma tragediei) și fundașul central Neto. Ruschel avea să recunoască, la câteva luni distanță: „Decizia de a mă așeza lângă Follmann mi-a salvat viața. Ar fi trebuit să ocup un loc mai în față, dar directorul Cadu a ales să stea acolo, așa că l-am lăsat. Îi voi onora mereu amintirea”.

Portarul Danilo, un mare talent în Țara Cafelei, a supraviețuit impactului inițial, dar a decedat pe drumul spre spital. Bilanțul: 71 de morți dintre cei 77 de pasageri. Cu doar 11 zile în urmă, același charter al firmei „LaMia” îi transportase pe Messi, Aguero, Di Maria și restul vedetelor Argentinei la meciul internațional contra Columbiei (3-0)! Atunci nu s-a făcut rabat la combustibil, iar zborul a decurs fără probleme.

La câteva ore după aflarea veștii că fiul său ar putea fi mort, Osmar Machado a luat o decizie instinctivă. „Singurul lucru pe care-l puteam face era să merg la stadion, un drum de 300 de kilometri, până aproape de granița cu Argentina. Felipe și familia lui locuiau în Chapeco, o localitate liniștită, mai degrabă rurală. A trăit momente de tristețe și deznădejde prin camere de hotel, pe vremea când juca în Emiratele Arabe Unite, Bulgaria sau Azerbaidjan. Acasă era fericit! Visa să joace pentru un club mare și finala Copei Sudamericana era șansa lui perfectă de a se afirma. ‘O să joc perfect dacă mi se va da șansa și vom câștiga trofeul. Echipele din Porto Alegre se vor bate pentru mine!’, asta mi-a transmis înainte de plecare. Pironit în fața televizorului, citeam printre lacrimi mesaje pe care mi le trimisese mai demult pe Whatsapp. Într-unul dintre ele îmi spunea că viața de fotbalist este grozavă, dar foarte singuratică. Îi era dor de noi, iar călătoriile nu erau distractive fără apropiații săi alături”, și-a continuat povestea Osmar.

„Nu mă puteam opri din plâns și nu mai vedeam șoseaua”

Tatăl lui Felipe s-a urcat teleghidat în mașină și a pornit spre Chapeco. La jumătatea drumului s-a gândit să își curme viața: „Trebuia să opresc din 10 în 10 kilometri, ca să plâng pe marginea drumului. Nu mă puteam opri și nu mai vedeam șoseaua. Durerea era copleșitoare. Felipe era cel mai bun prieten al meu. La un moment, dat am vrut să intru cu mașina într-un stâlp și să mă omor. Dar primeam într-una mesaje de încurajare, pe telefon, de la familie. Asta mi-a dat tăria necesară să termin călătoria. M-am calmat până am ajuns la stadion și nu cred că mai aveam lacrimi de plâns. Sunt în viața doar datorită faptului că am fost singur pe acel drum, doar eu și gândurile mele. Dar nu știu cum am reușit să mă liniștesc”.

Când a ajuns la stadion, Machado a realizat că nu este singurul care suferă cumplit pentru cei decedați. Lacrimi și strigăte de durere îl înconjurau pe stradă, iar la doar câteva ore distanță și lumea fotbalului a reacționat. Omagiile din partea lui Neymar, Messi, Cristiano Ronaldo și a vedetelor din NBA au transmis un mesaj cald: „Suferim alături de voi, pentru frații dispăruți”. Papa Francisc și membrii formației Guns’n’Roses au vorbit despre emoția tristă ce a paralizat planeta. Totul, pentru o echipă de fotbal de care nimeni nu auzise cu câteva luni în urmă! „Pe stradă vedeai doar membri disperați ai famiilor sau fani în durere. Era o complicitate tacită. Cu toții sufeream și nu ne puteam ajuta reciproc”, spune Osmar.

Atletico Nacional a cedat trofeul lui Chapecoense

În ziua marii finale, la Medellin, în locul meciului a fost organizat un memorial la care au participat 50.000 de persoane. A fost momentul în care antrenorul lui Atletico Nacional, Reinaldo Ruelda, a cedat simbolic titlul clubului brazilian: „Cupa aparține lui Chapecoense și noi suntem mulțumiți cu locul 2. Ei veniseră aici cu un vis și vor pleca precum niște legende”. Vestea a ajuns repede pe Arena Conda din Chapeco, unde 20.000 de fani au celebrat în tăcere Cupa oferită de columbieni. Atletico Nacional a fost ulterior premiată pentru gestul său de fair-play, iar CONMEBOL a acordat trofeul lui Chapecoense pe data de 5 decembrie 2016.

„Trofeul ar fi trebuit să fie cadoul de ziua mea, dar a fost un sentiment ciudat, nepotrivit. Cred că întreg orașul avea nevoie de ceva de care să se agațe, în timpul șocului uriaș suferit. Dar eu nu am avut ce să sărbătoresc. Fiul meu îmi promisese că ne vom îmbăta de fericire dacă Chapecoense va câștiga trofeul. Meciul nu s-a mai jucat și am rămas doar cu trupul lui rănit, în sicriu”. Prezent pe arena alb-verde a fost și Camilo Farias, fost fotbalist la Chapecoense, care urma să revină la club, după ce plecase în Emiratele Arabe Unite în vara lui 2016. Mijlocașul de la Internacional a fost aproape de retragerea din activitate când a auzit vestea: „Fiecare jucător din acel avion era prietenul meu. Am trăit un sentiment uriaș de vinovăție, pentru că am lăsat acel scaun din avion pentru altcineva, care nu mai trăiește”.

„Familia, biserica și Chapecoense”

Și primarul din Chapeco, Luciano Buligon, ar fi trebuit să zboare în avionul blestemat, fiind foarte apropiat de clubul local. Probleme administrative l-au ținut însă în oraș și acesta urma să vadă meciul cu Atletico la televizor: „Pentru noi, duminica avea doar trei simboluri: familia, biserica și Chapecoense. Am pierdut, pentru moment, un stâlp al societății, dar știam că ne vom întoarce și mai puternici după această încercare teribilă. Rănile rămân deschise, iar oamenilor din oraș le-a fost furat un vis încă dinainte ca acesta să poată deveni realitate”.

Rămasă fără lot, dar cu susținere din partea întregii țări, Chapecoense a ales să-și consume durerea cu mândrie. Mai multe cluburi s-au oferit să împrumute gratis jucători la Chapeco, dar conducerea verzilor a refuzat vehement propunerile: „Nu avem nevoie de caritate! Vrem să reconstruim echipa natural”, a anunțat co-fondatorul și noul președinte al clubului, Marinho, un om de afaceri înstărit care a și salvat clubul de la faliment în urmă cu un deceniu.  Primul antrenor ales de Marinho a fost experimentatul Vagner Mancini, care a trebuit să construiască echipa de la zero. În locul său ar fi trebuit să fie numit Luiz Felipe Scolari, după finala Copei Sudamericana, dar mutarea nu s-a mai concretizat în noile auspicii.

Chapecoense a refuzat să-și „înghețe” sezonul

Aflat în fața unei provocări unice în fotbalul brazilian, Mancini a făcut o treabă minunată la Chapecoense, care a pierdut un singur meci din primele cinci disputate în noul mandat. Iar echipa, încropită cu jucători din toate colțurile țării, a supraviețuit în ciuda dezastrului! În următorii doi ani de la tragedie, Chapecoense nu doar că nu a retrogradat, ba chiar a înregistrat două serii invincibile impresionante, de câte 12 meciuri fără eșec. În plus, fundașul Ruschel a revenit pe teren – deși la un moment dat se temea de paralizia totală – iar în 2018 a jucat 7 partide.

Supraviețuitori ai accidentului din 2016: Rafael Henzel, Jakson Follmann, Alan Ruschel și Helio Hermito Zampier Neto, la finala cupei sud-americane 2017

În aceeași notă ca și președintele Marinho, Mancini a declarat, la scurt timp după ce a fost numit în funcție: „Nu vrem clemența Federației, nu vrem să fim protejați în lupta de la retrogradare. Dacă vom supraviețui, o vom face pe merite proprii! Vrem să jucăm și în alte meciuri mari și trebuie să merităm asta. Chapecoense nu a retrogradat niciodată, ci doar a promovat, și așa vrem să fim ținuți minte – ca o echipă meritorie”.

La un moment dat s-a vorbit chiar despre întreruperea competiției pentru Chapecoense, dar clubul a refuzat și acest serviciu oferit de Federație, alegând să joace meciuri fără un lot omgoen. A ajutat însă sprijinul unor echipe precum Barcelona, care au organizat meciuri amicale cu Chapecoense, în urma cărora clubul brazilian a beneficiat de toți banii încasați din bilete și marketing.

Chapecoense a terminat pe 8 în primul sezon de după tragedie

Primul val de jucători transferați de Chapecoense au sosit la club pe data de 3 ianuarie, la o lună după funeraliile foștilor fotbaliști. Recrutarea a reprezentat un proces îndelungat, dar nu au fost greu de găsit fotbaliști care să îmbrace tricoul campioanei dun America de Sud! Primul care a semnat a fost fundașul Douglas Grolli, care a jucat în trecut pentru Gremio și Cruzeiro, după ce a fost lansat de Chapecoense: „Vreau să fiu la fel de puternic precum a fost Felipe Machado!”, a fost prima declarație televizată a lui Grolli. De partea cealalta a ecranului, Osmar Machado a plâns din nou, cu gândul la fiul său dispărut. „Băiatul meu nu se va mai întoarce, dar dacă noii jucători se vor descurca bine, voi simți că memoria lui a fost onorată cu succes”.

În prezent, Chapecoense a devenit un simbol al caracterului în fotbal, datorită modului în care clubul a luptat demn pentru a-și păstra locul în competiții, dar și prin unitatea care a apropiat parcă și mai mult micuțul orășel Chapeco.

Astăzi, lotul cuprinde jucători valoroși precum Wellington (fost la Alaves și Cruzeiro), Marcio Araujo (fost la Palmeiras) sau Amaral (fost la Goias). Din echipa de pe locul 15 fac parte și numeroși tineri din Academie, care au avut condițiile pentru a se afirma, atunci când clubul avea cea mai mare nevoie de fotbaliști. Patru stranieri sunt astăzi în lotul lui Chapecoense, iar echipa încă luptă la mijlocul clasamentului din prima ligă. „Aș vrea să merg pe stadion din nou, să mă gândesc pozitiv la viitor, la cupe și peformanțe. Dar mi-aș dori și ca următoarele aniversări să fie mai vesele decât cea din 2016”.

Domnul Osmar își încheie interviul acordat britanicilor de la Four Four Two cu un zâmbet timid pe buze, dar tot cu lacrimile șiroind pe obraji. Este o stare de spirit care nu a părăsit orașul în acești doi ani dificili. În Chapeco, zâmbetele stinghere vor masca, pentru totdeauna, o rană care nu se poate vindeca.

TRAGEDIILE CARE AU MARCAT LUMEA FOTBALULUI

  • AC Torino (1949 – 31 de morți)
  • Manchester United (1958 – 23 de morți)
  • Alianza Lima (1987 – 43 de morți)
  • Zambia (1993 – 30 de morți)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.