„U” Cluj – Daco-Getica București: „Cluj Arena”, fortăreață invincibilă

Alexandru Matan in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Racing FC Union Luxemburg, contand pentru Liga Europa, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 19 iulie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

de Albert Horvath

Duminică, 7 octombrie, de la ora 12:00, Universitatea Cluj așteaptă vizita fostei Juventus București, retrogradată în vară din prima ligă. ”Șepcile roșii” sunt în cursă pentru a prinde zona podiumului, fiind pe locul 8, cu 16 puncte înaintea etapei a 10-a. Daco-Getica este la doar două puncte distanță de primul loc retrogradabil: formația lui Marius Baciu are 10 puncte și este pe poziția a 13-a.

NIMENI NU PLEACĂ NEÎNVINS DIN CLUJ

„Cluj Arena” este o veritabilă fortăreață. Elevii lui Adrian Falub au câștigat toate cele cinci partide disputate până acum pe propriul teren. Mai mult, ardelenii au marcat de fiecare dată cel puțin două goluri în jocurile din fața propriilor suporteri. Să precizăm, în acest sens, că primul meci din actualul sezon, 2-0 cu Metaloglobus, a avut loc pe stadionul din Târgu Mureș.
Acasă, clujenii au marcat cel puțin o dată în prima repriză a meciurilor amintite.

În runda trecută, clujenii au scos primul punct extern, reușind un 1-1 în fief-ul celor de la CS Mioveni.

Să nu uităm că Universitatea este calificată și în optimile de finală ale Cupei României, acolo unde va întâlni Astra Giurgiu, pe 31 octombrie.

GOLURI MULTE ÎN MECIURILE CELOR DE LA DACO-GETICA

Bucureștenii practică un joc deschis, relevat și de faptul că în jocurile celor de la Daco-Getica marchează ambele combatante. Concret, în ultimele opt meciuri oficiale, trupa din Colentina a marcat în fiecare joc cel puțin o dată, încasând, totodată, minim un gol.

În ultimul joc, bucureștenii au remizat acasă, 1-1 cu ASU Politehnica. Ultimul triumf oficial s-a consemnat pe 8 septembrie, când elevii lui Baciu au câștigat cu 3-2 pe terenul celor de la Metaloglobus.

Sursa foto: sportpictures.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.