Atalanta – Sampdoria: gazdele au şase meciuri fără victorie în Serie A

Alexandru Matan in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Racing FC Union Luxemburg, contand pentru Liga Europa, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 19 iulie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

de Ionuț Tătaru

Atalanta este obligată să câştige duminică în faţa Sampdoriei, după ce seria de şase meciuri fără victorie în campionat a dus-o la un singur punct de retrogradare. O situaţie incomodă pentru o echipă care, în precedentele două sezoane s-a luptat pentru un loc în Europa.

DIESEL DE BERGAMO

Totuşi, este încă prea devreme pentru ca fanii nerazzurrilor din Bergamo să apese butonul de panică. Şi în primele două stagiuni cu Gian Piero Gasperini pe bancă, Atalanta a pornit mai greu. De fiecare dată, echipa a obţinut doar 9 puncte după şapte etape (cu 3 mai mult decât în prezent), pentru a încheia în cele din urmă pe locul 4, respectiv 7.

SPARGE GHEAȚA DUVAN ZAPATA?

Transferat chiar de la Sampdoria în această vară, atacantul columbian nu a reuşit încă să marcheze în Serie A pentru Atalanta. E şi aceasta o explicaţie pentru parcursul slab al bergamascilor, eliminaţi şi din Europa League.

Sud-americanul a punctat de 11 ori pentru genovezi în stagiunea precedentă, iar oficialii noii sale echipe aşteaptă un randament asemănător în actuala ediţie de campionat. Golurile lui Zapata o pot readuce pe Atalanta în lupta pentru Europa, iar duelul cu fostul său club poate reprezenta restartul aşteptat.

TREI ÎNFRÂNGERI ÎN ULTIMELE PATRU MECIURI CU SAMPDORIA

Tradiţia recentă nu oferă motive de optimism pentru fanii Atalantei. Sampdoria s-a impus de trei ori în precedentele patru dueluri directe, în care bergamascii nu au reuşit niciodată să marcheze mai mult de un gol.

Sursa foto: Guliver / Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.